O saptamina plina

Avem noi indicii ca George Copos isi doreste cu adevarat titlul in acest sezon. Imprumutul de 5 milioane de euro obtinut recent nu face decit sa reesaloneze datoriile clubului. Si sa asigure obtinerea licentei fara bataie de cap.

Prima mutare a lui George Copos a fost aducerea lui Renzo Rossi ca manager sportiv. Rossi nu are atributii extinse si nici nu este cazul. In afara de prima echipa, Rapid mai are 5-6 echipe de copii si juniori. Mai multa bataie de cap ar avea managerul unui chiosc de inghetata sau al unei pravalioare de tigari. Rossi a fost adus exact pentru ceea ce stie el mai bine sa faca: conducerea primei echipe a clubului. George Copos isi da seama ca Ciprian Panait nu are inca experienta necesara iar Nae Manea arata bine la televizor. Rossi are experienta necesara pentru a conduce echipa.

Mutarile lui George Copos au urmat in pas accelerat, lucru extrem de neobisnuit. Au sosit pe rind Ilie Iordache, Edgars Gauracs si Cristi Sapunaru. Daca Ilie si-a dorit intotdeauna sa joace la Rapid iar tinarul leton vrea sa se afirme, povestea lui Cristi este mai aparte. Cristi a votat, efectiv, cu sufletul. Sefii lui Porto ar fi vrut sa-l vada la PAOK Salonic iar Adrian Porumboiu ii facuse o oferta mult peste ceea ce ofera George Copos. Cristi Sapunaru este insa rapidist dintotdeauna.

Nu stim inca daca boss-ul din Giulesti il va convinge pe Dacian Varga sa vina la Rapid sau daca va mai aduce vreun jucator in ultima clipa. Insa avem un ultim indiciu despre intentia lui Copos de a lupta pentru titlu: George Copos nu a rezistat tentatiei celor aproape 3 milioane de euro ale lui 1.FC Koeln si presiunilor venite de la Alexandru Ionita si impresarul sau si a semnat contractul de vinzare al vedetei din Giulesti; totusi, George Copos a pus conditia ca Ionita sa ramina la Rapid pentru acest retur. Nu este greu de ghicit ce vrea George Copos de la acest retur.

Ce fac ceilalti?

CFR Cluj vinde discret, semn ca sacul este gol. Ultimul plecat, Sebastian Dubarbier, ar fi fost dorit de toate echipele din liga lui metica. CFR l-a vindut in Franta. In schimb, eforturile sint directionate pe relatia cu FRF si cu cancerul fotbalului romanesc.

Unirea Urziceni isi linge ranile celor patru pierderi grele sub comanda noului antrenor. MM Stoica spune fatis ca nu-si face iluzii dar lista sosirilor la Urziceni este mult mai graitoare: sacul este gol.

Steaua se zbate din toate puterile pe piata transferurilor insa fara bani este foarte greu. Poate ca suporterii stelisti sint incintati de Jelev si de fundasul unei echipe cipriote de care n-a auzit nimeni dar mutarile lui Becali nu sint de natura sa sperie pe cineva. Sosirea armenilor este cam tirzie si nu acopera posturi deficitare.

FC Timisoara a reusit sa scape de cei doi armeni si a adus pe Sepsi si pe Contra. Nu stiu ce va mai face Cosmin Contra la 35 de ani (este bun la incaierari dar nici cu Sapunaru al nostru nu mi-e rusine), insa Sepsi este o mutare buna. Problema Timisoarei va fi atacul. Gigel Bucur se si vedea plecat in Rusia. Acum…

FC Vaslui este, spun eu, principala candidata la titlu. Porumboiu s-a miscat mult si cu folos. In primul rind, a scapat de molia din sifonier, Mirko Ljubinkovic fiind oferit cu imprumut. A mai scapat si de piatra din casa, Silviu Balace plecind in Oltenia. Apoi, a cumparat niste jucatori care ii pot ajuta echipa: Gerlem, Milanov, Sinmartean. Spre exemplu, internationalul bulgar Milanov prezinta o siguranta mult mai mare decit toate achizitiile lui Becali. Nu in ultimul rind, Porumboiu s-a pretat la indirecte: intii si intii a sabotat unul dintre visele lui Becali, aducerea jucatorului Ouon. Apoi s-a ocupat de Rapid. Ghinionul lui Porumboiu este ca Sapunaru si-a dorit din tot sufletul sa joace la Rapid si nu intr-alta parte. Insa intentia boss-ului moldovean este foarte clara. Nu-si doreste neaparat jucatorul dar face toate eforturile pentru a impiedica intarirea contra-candidatelor. Iar banii nu sint o problema.

FC Brasov a ramas cu lotul complet tocmai datorita faptului ca Becali este lefter. Echipa lui Viorel Moldovan arata bine in pregatiri insa lipsa banilor a impiedicat intarirea lotului pentru asaltul final.

Dinamo vinde ca sa supravietuiasca. Sefii ciinilor promit cite in luna si in stele insa ceea ce se vede nu arata infricosator. Principalele preocupari in groapa sint lista neagra si legea prohibitiei.

Urmeaza turneul Rapidului in Turcia. Ciprian Panait are la dispozitie cinci partide in care sa gaseasca formula magica a unei echipe sortite sa inceapa returul cu o victorie la Iasi.

 

4 Responses to “O saptamina plina”

  1. FZR Says:

    Frumos gestul lui Sapunaru de a refuza sume mai mari de bani ca sa vina la Rapid.Nu puteam sa mi imaginez ca va juca la alta echipa din Romania alta decat Rapid….pierderea cea mai importanta este Ionita dar avand in vedere dificultatile coposit-financiare inteleg mutarea asta.Nu stiu daca putem sa atacam titlul,molima steaua&dinamo inca nu sa desfintat asa ca sunt rezervat

  2. luciano74 Says:

    problema cea mai mare a Rapidului, problema care nu o sa se rezolve (niciodata ?!) este cofetarul….problema nu ar fi ca nu aduce(sau aduce)jucatori, problema este lipsa oricarei forme de organizare, totul este la voia intimplarii. Chiar daca sa presupunem ca luam campionatul, problemele Rapidului nu se vor rezolva, scapam de ‘faliment’ pina in iarna, dar daca nu intram in CL si anul urmator falimentam vara urmatoare si tot asa cit va exista acest cancer numit copos
    eu nu am vazut la Rapid (din fericire nici la celelalte echipe :) o dorinta de a cladi ceva pe principii capitaliste/profesioniste cu centru de juniori, marketing, organizare, imagine, etc, si nici n-o sa vad cu copos care-l intereseaza doar banu’ in buzunarul lui, ca vorba aia planeta se scufunda.
    Deci concluzia indiferent ce am face sunt sceptic cu privire la viitor, dezgustul referitor la persoana susmentionata e maxim si nu vad nici o iesire pentru Rapid din situatia asta
    Singura consolare este ca albanezul patriohot care in paranteza fie zis nu scapa nici o ocazie sa ne atace si nimeni nu se sesizeaza (dar cine sa se sesizeze la un club cu conducere de kkt ?, nu zic de liga,FRF etc ca aia sunt slugoii taranului) inchid paranteza :) albanezul este falimentar si nici nu vrea sa vinda stana ce a ce e bine pentru noi
    Tot ce-mi doresc este sa jucam frumos si poate se scufunda velierul cu tot cu cofetar in el si avem si noi noroc de un patron ca lumea
    Referitor la Sapunaru in ciuda manifestarilor din ultima vreme are caracter lucru care il apreciez dar care daca ne uitam cu atentie il au toti jucatorii simbol ai Giulestiului care au trecut pe aici (exceptia e Bratu care m-a dezamagit dar aici o mare parte din vina o are iar cofetaru’ of of si Lobont intr-o mai mica masura dar si aici cum a spus cineva intr-un post mai vechi poate chiar altona nu-mi aduc acum aminte tot cofetarul nu l-a primit sa nu se incurce cu afacerista Wall Street de fi-sa)
    FZR!

  3. miron Says:

    Foarte buna analiza, sunt de acord cu fiecare amanunt. Am pus si eu Vasluiul cu sanse reale, insa nu ma gandisem ca mutarile pe care le-a incercat Porumboiu cu Sapunaru sau cu celalalt erau menite sa destabilizeze contracandidatele. Pur si simplu ma gandisem ca omul este determinat si ambitios, hotarat sa profite de criza care pe el nu l-a afectat deloc si sa dea lovitura. Sunt de acord si cu expunerea referitoare la CFR, ei sunt ca intotdeauna antrenati si pregatiti pentru jocul de culise, dar de data asta prea putin dispusi sa mai bage bani. Sa dea Domnul sa aiba Copos flerul de a incerca marea cu sarea in returul asta, sansele sunt reale!

  4. niti_rapid Says:

    Da, descrierea situatiei de fapt este bunicica.
    Dar ce te faci, ca, in loc sa scoatem un 0-0 la Iasi, noi am pierdut si o contracandidata anul acesta n-am batut? (Poate Brasov-ul dar daca ne mandrim cu asta sa nu ne mai miram ca, dupa ce AM AJUTAT DIN PLIN CA ROMANIA SA AIBE 6 ECHIPE IN URNE LA NYON, stam acasa la televizor).

Leave a Reply